Stau cu geamul deschis, afara e noapte si canta greierii, am aprins becul cu lumina calda si citesc tolanita in pat. Ma simt apropae predispusa la romantism, boema si impacata cu existenta. Imi promit ca o sa dedic mai mult timp linistii si lecturii. I feel great. And it's so good to blog it out loud.
Ai mei nu au fost niciodata ceva de dorit. De cand scriu despre nebuna din cand in cand, v-ati dat si voi seama. Dar nu m-as fi gandit ca se poate si mai rau. Dintodeauna am condamnat [and I'll never stop doing it] parintii care impun. Ai mei au facut tot posibilul sa imi impuna un stil de viata pe care sa il netezeasca ei in prealabil, nu cumva sa calc eu stramb, cand oricine a trecut prin macar 15 ani din viata stie ca trebuie sa faci propriile greseli ca sa ai de unde invata, nu sa te feresti de unele prefabricate. Cand vine vorba de parinti, n-ai cu cine discuta, noi suntem copiii prosti care nu stiu ce-i aia viata si ce-i aia lume reala etc si pe care daca nu-i tii din scurt ii pierzi iremediabil si irevocabil. Asa ca sa nu le dam voie sa isi traiasca viata, nuuu, sa o traim noi in corpul lor. Nu credeam ca o sa loveasca blestemul asta atat de aproape de mine. Literally. It's about her. Di. De data asta ca prietena, ma doare sa o vad asa suparata, si pe buna dreptate, pentru ca i s-a impus o facultate si de-aici, restul traseului in viata. Si Diana pe care o stiu eu si ati inceput sa o cunoasteti nu e genul care sa plece de bunavoie capul si sa spuna da, mami si tati, aveti dreptate. Ziceam eu acu ceva vreme ca ai ei nu-s de acord cu the L man si le dau relatic dreptate. Ei bine, nu le mai dau, pentru ca mi-am dat seama ca oricine ar fi fost in locul lui, avand in vedere ca relatia implineste un an, controlul asupra ei pare pe duca. Treaba asta cu figura masculina care ne strica fata. Si ei se iubesc, chestie pe care parintii ei nu o inteleg, parca s-ar fi reprodus prin spori aeropurtati. Dar cum ziceam, sa nu fii de acord cu o relatie de lunga durata, asta am mai auzit-o, bineinteles ca o condamn si mi se pare inutila si de rahat, deh, macar pt satisfactia de fruct oprit, dar ei chiar se iubesc, si au mai fost cacalau la de-a cupluri care aveau o relatie super pana si-au bagat parintii [ei] coada cu precadere in perioada bac-admitere si gata dragostea. Numai ca aici e vorba de viitorul ei, ea, fata de 19 ani, cat se poate de responsabila, cu drept de vot, majora, vaccinata, cum ar zice Puix, in sfarsit, suficient de matura cat sa stie ce vrea si cum sa obtina repectiva chestie. Sa ii impui facultatea? E o crima! Am mai auzit sa iti obligi copilul [fata, d'oh] sa plece in strainatate. Nici asta nu-mi place, dar hai, imi calc pe inima, sa zicem ca vrei sa aiba parte de ce-i mai bun, bla bla, bla bla. Dar s-o deportezi [ghilimele, am uitat] la Galati la sora-sa, ca sa faca naveta intre o pereche de adulti inruditi si o pereche de parinti dureros de inruditi. Cum sa faci asa ceva? Doar ca s-o ai sub ochi? E absurd, Diana n-a facut niciodata [I think I would know] ceva care sa o faca de rusine sau asa, doar ce mi-a zis si ea si ce dracu o cunosc, nu ar face nimic condamnabil, sa si-o traga prin boscheti, sa traga prenadez sub primarie sau mai stiu eu ce. E prea cu picioarele pe pamant, prea demna, prea lucida, prea inteligenta ca sa se bage in asemenea rahaturi. Mi se pare o fata cat se poate de cuminte, la standardele aferente varstei ei - are totusi 19 ani, eu prin comparatie la 15 eram o lepadatura, beam fumam de virginitate nu se mai punea problema, si cand ma gandesc, nu mi se parea nimic deplasat, dar acum imi e rusine cu ce eram, chiar daca stiu cum am ajuns acolo. Puteam sa evit degradarea asta si poate ca era mai bine, dar nu aveam de unde sa stiu si cred ca pana la urma nu as fi cine sunt daca nu as fi trecut si prin faza aia. Ei, Diana a fost mai matura decat mine si nu s-a bagat asa cu capul inainte ca berbecii [hah] ci si-a vazut interesul, nu vad de ce s-ar purta asa cu ea. Imi pare asa rau, atat de rau, de-abia o sa apuc sa o vad, si o sa se simta naspa, pentru ca nu asta vrea. I feel so bad.
Aceasta postare are rol strict informativ [desi asa oleaca ma cam dau mare] si intentionez sa va anunt cu maxima incantare ca mi-am tras laptop. O frumusete de Toshiba Satellite L300 cu 4 giga ram, sa nu mai mor de foame si draci pana mi se incarca semiutilitarele si nevoile microchipice aferente, 2.16 ghz sa zboare pe undele electromagnetice cu viteza hiperluminica deja [ma scuzati, sunt de-a dreptul exaltata] si 320 giga rom, manca-ti-as, sa-mi incapa l word-u' actual si proiectele viitoare.
Io-te-l ma! :x
M-am intors fara forte noi, ba chiar stoarsa de fortele vechi, de la Sighisoara. Unde m-am repus in contact cu spiritul meu medieval, de cavaler infocat, bineinteles. Am plecat vineri dis-de-morning, convinse ca o sa gasim cazare buna, asteptand cu sufletul la gura sa reintru in atmosfera dupa care am tanjit un an de zile si dispusa sa imi toc ca de obicei banii pe toale feudale si sa apar in peisaj ca o veritabila taranca/domnita de la 1400 toamna. Previzibil, nimic din toate astea nu s-a intamplat, cel putin, nu pe de-a intregul; la fel de previzibil, nimic din tot ceea ce nu s-a intamplat nu mi-a stricat cheful de sighisorit la sfarsitul lui iulie si pe viitor, indiferent de companie. Dar sa incep cu inceputul. Deci vineri. Am motait in masina, fie de plictiseala, fie de rau ce-mi era - asta era before metoclopramid; eu am din nascare o reticenta fata de pastile, pilule si alte astfel de comprimate medicine-friendly, asa ca anul trecut am refuzat sa iau si m-am complacut in a-mi fi rau. Anul asta insa, m-a apucat mult mai repede decat ma asteptam si gandindu-ma ca asa o sa-mi fie tot drumul cu cei 400 de kilometri ai sai, am cedat si am inghitit afurisitul medicament care, culmea, chiar mi-a facut bine. - imi uitasem cartea cu sexul acasa, n-aveam ce citi, inca nu mi-am luat casti pentru player [s-au stricat dinainte de bac-muuult inainte de bac :))], deci n-aveam nici ce asculta, si parca imi aduc aminte ca laptopul si dvd-urile cu L word erau in portbagaj, deci, in afara de peisaj, care nu avea nimic in/excitant, nu aveam la ce ma uita. Drept pentru care am contemplat frumoasa noastra patrie [paranteza: stiati ca pluralul de la patriot e patriota? Nu stiati? Sunteti niste terminati.] pe geam, ascultand ocazional bazaielile puricoase de la radioul care cauta degeaba frecvente.
Nu mai stiu exact la cat am ajuns in Sighisoara; cert e ca orasul se intindea mai departe decat ne aduceam noi aminte si am sovait ceva, intreband ici-colo pe militienii aferenti, pana am ajuns pe meleaguri cunoscute. Dar the promised land nu parea sa se tina de promisiune, sau intelesesem eu prost ideea promisa. Conform cu cele povestite din antologia de aventuri trecute ale Ioanei, eu credeam ca din poarta in poarta - in cel mai rau caz, din doua in doua porti - ar fi cate un ardelean sau ungur aclimatizat care sa ne ofere cazare la pret modic, care sa cuprinda, in alta ordine de idei, decor rustic, paturi primitoare, paine si sare si miros de belsug. Wrong! Am ajuns la un dispecerat care am uitat cum se cheama de fapt si unde erau inregistrati icsi si igreci care ofereau - sau ziceau ei ca ofera - un acoperis temporar deasupra capului. Sunam la primul, n-avem. D'oh, doar festivalul incepea intr-o ora si noi eram pe drumuri. Al doilea zice ok, ne ducem ne uitam, aflu ca pute a tigan - nu era ceva de dat pe spate, desi n-am mirosit destul de temeinic si, ce-i drept eram destul de adormita si in acelasi timp plina de elan - daaar din camera care ar fi fost a noastra se intra intr-o cazarma, intrucat nu pot sa numesc dormitor un lacas in care sunt planificate 20 de culcusuri. Deci nu. Next. Next era intr-un loc in care locuiau tigani, putea a tigan - de data asta, de sa-mi ia auzul - si, in plus, am fu avut din oficiu o colocatara grasa si aparent imputita - asortata locuintei, dealtfel. No fucking way, in special avand in vedere ca si acolo se preconiza o cazarma cu oameni care vor fi beti, vor fi jegosi si vor observa ca trei femei si o fata le dorm in cale. Deci nici asta nu. Next. Next era fix langa, dar ne-a luat ceva sa ne prindem; ca sa vezi, acelasi trib de rromi, cu acelasi parfum caracteristic speciei, dar cu dormitorul public mai la harcana. Se dadea in schimb, ca sa se echilibreze indicele de disconfort fizic, miros izbitor de pisat in cvasi-baia de pe terasa neacoperita. Cum sa refuzi asa ceva?
Capitolul cu instalatul, scarba si multumirile adresate divinitatii si organizatorilor festivalului pentru ca nu va trebui sa petrecem decat doua nopti in acel incantator lacas il voi sari, pentru ca sunt o delicata. Oricum, ideea e ca, avand in vedere singura alternativa ramasa, care promitea decenta cocotata pe versant si cu cale unica de acces prin padure [cum spuneam, 3 femei si o fata, in jur de miezul noptii] am ramas la tigani, care rezidau totusi la 15 metri de scarile care urca spre cetate.
Dupa despachetat frenetic si infulecat rapid in tabara cavalerilor, am urcat sa vedem parada de deschidere. Primul set de poze:D
So it's settled. Maine dimineata ne imbarcam si hop top la festival, sa mai luam o gura de ev mediu, ca ne place. Inapoi la cetatea prin care se plimba rochii lungi cu plete lungi si, uitandu-se spre fesele care se intrevad la spatele rochiilor lungi, sabii si diverse costume de piele. De ce imi place mie la Sighisoara? Nu stiu. Imi place si atat. Am fost o data acum cativa ani, inainte sa inceapa festivalul, si m-am indragostit de cetate. Am fost anul trecut la festival, cu bufnitoiul, si i-am jurat cetatii credinta eterna. Abia astept 3 zile de muzici medievale, de oameni veseli, de costume that make me go wooohooooo, de mancat pe apucate, de pozat in diverse ipostaze, de tatuaj cu henna, de tartamuri hippie si celebrarea spiritului meu cavaleresc, ramas in feudalitate. Ne-auzim luni, cu o caruta de poze.
Daca primul razboi mondial a fost bacul, si a facut fas, acum lucrurile s-au complicat o tara. Vedeti voi, treaba aia cu bomba atomica, implicarea americanilor, zvasticute, holocaust si ce mai urma dupa toate astea. Dar azi e un fel de 9 mai 45. S-a terminat! Si se cheama, ladies and gentleladies, ca sunt studenta.
Acum, partea in care ma dau mare cu maxima nesimtire de care ma simt in stare: am intrat cu 10. Imi permit ingamfare pe termen de 30 de zile, 15 acum si restul dupa inceperea anului scolar - pentru voi aia mici care ati ramas la liceu, bineinteles. Cu precadere pentru aia care ati trecut a doispea. Sfat: don't bother. Niscaiva munca pe ici pe colo, hai si cateva nopti pierdute/investite/PIERDUTE tocind eseuri expirate care in 3 ore au devenit inutile pe viata. Dar nu va bagati la minuni/misiuni imposibile gen terminat variante sau culegeri. Am incercat io, si am facut aceeasi branza si unde am terminat tot ce era lucrabil si-mi pica in mana, si unde am lucrat mai chiondoras, asa ca mesterul roman pe autostrada. Efort sa fie. Dar ce-i mult nu strica, in schimb nici nu foloseste. Una peste alta, de unde parca ieri organizam toalete pentru orale, azi la 10 eram gata inmatriculata in anul I. Par nostalgica? Nu-s. N-am simtit zilele astea trecand pe langa mine, nu-mi aduc aminte sa fi petrecut timpul care calendaristic vorbind, a trecut, dar, paradoxal, am inregistrat evenimentele care s-au derulat. Imi aduc aminte cate ceva din subiecte, stiu sa ajung la Motoare si in Fire, asta cu conditia sa ajung la universitate, la Unirii sau macar in Cismigiu, ca altfel n-am nici cea mai vaga idee; am reperat biserica Sfantu Cinci si am ras de ea, am reusit performanta de a nu ma rataci in putinele vilegiaturi solitare de care m-am bucurat prin capitala, m-am tinut departe, vrand-nevrand, de calculator, de sambata pana acum si am micsorat considerabil si portia de Stargate. Cand ma gandesc ca aveam de gand sa termin serialul cel tarziu o data cu liceul, si pana una-alta am intrat la facultate si tot la sezonul 2 sunt. Ca si cu House, dealtfel. Daca stau bine sa ma gandesc, nu am vazut nici un episod cap-coada zilele astea; cea mai apropiata tangenta cu Stargate a fost faptul ca tata a inceput sa ma strige Carter prin casa si sa ma puna sa repar telepatic gps-u', ca vezi doamne, voi astia care ati intrat cu 10 la automatica aveti o comunicare speciala cu tehnologia aista. Se pare ca a uitat ca ultima oara cand am pus mana pe gsp-ul ala, incantata de utilitatea lui ca handsfree si mp3player, l-am blocat pana in stadiul in care nu reactiona nici la butonul de turn off apasat nervos si febril. A durat 3 sferturi de ora pana sa se deblocheze, de la sine, bineinteles, timp in care ajunsese la vreo 45 de grade si tata injura cu zaduf, convins ca o sa se arda masinaria, or sa i se topeasca circuitele si o sa aiba paguba de i++ milioane, ca garantia nu acopera neglijenta si eu exact asta am facut lalala. Acum sa comunic telepatic cu el si sa-l conving ca nu vrem sa mergem pe Splaiul Independentei, ci pe bulevardul Independentei, huh? Cum sa nu. La banii aia, ma asteptam la un RAM mai consistent. Hmpf.
Revenind la performanta mea de la admitere, egalata doar de 117 alti soricei de laptop. In afara de o prelungire a programului de stat afara - in Br, of course - de la nebuna herself si de binecuvantarea de a pleca la Sighisoara la festival, nu mi-a adus mare lucru. Bine, nu pun la socoteala statutul de studenta si locul in camin, pentru care oricum am certitudinea ca o sa dau spaga. C-asa-i la noi. Dar deja nimic nu imi mai poate strica bucuria ca am intrat, la bugeeeet, ca nu o sa mai dau cu ochii de liceu decat ca sa fac misto de ai mai mititei si tristi si sa le vand carti care nu le trebuie pretinzand simultan ca fara respectivele tomuri nu as fi intrat la nici o facultate de stat din Romania, etc etc. Si-asa mintitul e on a daily basis pentru mine, daca mai primesc si bani pentru indrugat gogosi se cheama ca la vita e bella. Ce bella ar fi daca as reusi sa-mi mai si reiau din vechile obiceiuri. Alea in care aveam mai multi bani si mai putine kile, dar in special mai multa activitate sportiva....cardio. Adica mai mult sex. Acum m-as multumi nu neaparat cu mai mult sex decat faceam, ci doar cu niste sex. O data ce m-am eliberat de stresul intelectual, ca sa nu raman nestresata, ca animalul asta nu exista decat in sf-uri si comedii romantice rasuflate, trebuia sa iau in brate stresul fizic, fiziologic, cum vrea bufni sa-i zica, manca-o-ar mama [a ei, nu a mea] de medicinista. [Bravo ba. Doamne cat cacat ai putut sa mananci anul asta ca nu intri la buget. Astept visinata aia de ani de zile!!!] Macar acum o sa am timp si de asta, asa intre o excursie la Sighi si una la Costinesti, sper sa vina si aia candva, intre socala de soferi si primirea pc-ului. Asta daca-l iau. Deci, ca sa fim siguri, intre scoala de soferi si datul spagii. Amin!
N-am mai avut de mult o agenda asa de ocupata. M-am obisnuit cu statul degeaba, imi intrase in sange, era in aerul respirat. A trai = a sta degeaba. Sau a functiona pe pilot automat, cu nasu-n hartoage, butonand cu o mana si scriind hieroglife cu ailalta. Dar acum, in perioada asta bizara si ironica dintre bac si admitere, viata mea linistita si plictisitoare a fost data peste cap. Fosti si viitori colegi ma cheama sa facem probleme de mate si/sau fizica. Lumea da petreceri. Am patit-o chiar si sa fiu sunata si intrebata daca ies, ceea ce nu s-a mai intamplat cam dintr-a opta. De cand cu messul asta, mama ei de tehnologie. Gratare dupa gratare. La ics, la igrec, la lac, azi chiar si la mine [ceea ce implica trecerea mea ex abrupto la munca de jos: sterge masa, scaunele, pune husa la balansoar, fa rost de farfurii tacamuri etc, matura curtea, fa curat in baie, evacueaza paianjenii si asa mai departe]. Shoppareala, inghetate, vin, foi inutile de care ma agatam cu dintii pana nu de mult, alergatura la domnul notar Loi, adeverinte, dosare, poze, fise de inscriere si ingrijoratorul AMR 10. If there's anything left of my mind, I'm losing it.
Zilele astea am avut gramezi de sentimente si feeling-uri contradictorii. Si m-am simtit foarte, foarte naspa. De data asta imi place sa cred ca n-am dat-o-n bara io cu mana [si bara] mea, dar parca tot pe undeva prin zona aia e. Daca pana acum, cu Di si cu variantele si cu toate alea eram totusi chill pe fundal de muzica irlandeza, House si Stargate [de cand s-a terminat TLW, cel putin] acum, cand ar trebui sa fiu asa pe norisori without a care in the world, cu telefoane care inca taraie ca sa ma felicite oameni, cu tanti colege cu mama care imi trimit chestii, cu toata lumea vesela, cash in portofel, cardu' alimentat, facultatea la o zvarlitura de bat cu fisele de preinscriere deja printate completate si semnate, totul ar trebui sa fie misto. Pai nu-i. De ce? Degeaba. Uite, prototip de zi perfecta: dimineata somn pana tarziu, o scurta excursie pana la liceu, luat adeverinte de bac, fumat asa ca de la revedere in buncar, apoi un drum scurt pana la bunici, vreau bani-poftim, inapoi acasa la un stargate si-un kil de caise + un ice coffee, dupa-amiaza shoppareala cu bufnitoiul pentru ziua lu Puix, doar ce-am ajuns, dealtfel, diseara petrecere cu gratar, haus si manele, whisky si ce-o mai fi, paaana maine dimineata. Nu tu pereche care sa te frece la melodie ca unde esti, de ce nu raspunzi la telefon, de ce nu pot sa vin si io diseara etc. Nu tu nebuna [e de garda] care sa iti serveasca binecunoscutul "nu pleci nicaieri pana nu arata camera ta luna" [mereu m-am intrebat: cu craterele aferente?]. Nu tu mate, nu tu fizica, nu tu bac amenintator si urat care sa te sperie, degeaba, se pare, dar sa te sperie oricum - intr-adevar, infricosatorul bac, dupa cum mi s-a spus in repetate randuri de absolventi, dar nu am vrut sa cred, nu-i mare sfaraiala - nimic, deci, care sa poata fi considerat factor de stres. Si totusi. Eu ma simt ca dracu. In boxe urla Xandria, care cu toata delicatetea vocii feminine si armonia acordurilor gotice, e disturbing dupa saptamani de Blackmore's Night, Enya, Libera si prietenii. Am savurat The Strangers, eu care nu ma uit de felul meu la filme de groaza, nici macar daca sunt cu Liv Tyler, pentru care dezvolt o noua infatuare platonicontemplativa. Sunt intoarsa pe dos. Nu am noutati. Dar asta, la urma urmei, e ceva cotidian si obisnuit, eu sunt aia care nu are nimic de zis despre ea, nu ca n-ar vrea sa zica si ea ceva; chiar n-are. Doar ca ma afecteaza acuma. Chiar asa, in viata mea nu se intampla nimic. Dupa cum Romania e tara in care nu se intampla niciodata mai nimic si Braila e orasul in care orice intamplare e vazuta cu ochi circumspecti si neincrezatori, in viata mea nu au loc nici un fel de evenimente. N-am ajuns atat de disperata, incat sa consider bacul sau admiterea un eveniment. Eveniment va fi plecarea definitiva la Bucale. Dar, pana atunci, nu se intrevede nimic care sa-mi lumineze orizontul. Sufar de plictiseala morbida, si ma afecteaza la cele mai inalte, dar si profunde niveluri ale existentei. Pana acum ma lasa rece. Acum mi-am instalat Spleen v2.1. Dezamagire de sine.
